Evoluția și tendințele în email marketing în următorii 5 ani

În prezent, putem spune că email-ul este cel mai eficient canal de digital marketing.

De ce? Email-ul se bucură de un reach masiv, chiar și pe dispozitive mobile (Marketing Growth Strategies, Litmus). De asemenea, email-ul are o rată mare de succes în obținerea de clienți noi, cu până la 40% mai mare decât alte canale precum Facebook sau Twitter (McKinsey & Company) și generează un ROI considerabil. Gândiți-vă doar la faptul că 55% dintre companii generează mai mult de 10% din vânzări doar de pe urma email-ului (Econsultancy), iar 66% dintre clienții online plasează o comandă în urma unui email (Direct Marketing Association).

Deși acum este în top, email-ul este ușor îmbătrânit conceptual. Să nu uităm că există și alte forme de comunicare ce înregistreaza creșteri de popularitate. Profilul consumatorilor poate explica această schimbare întrucât devine nativ digital, mai puțin fidel brand-urilor și mai puțin atras de email (generația „Millenials”).

Urmăriți mai jos cum simțim noi că va evolua email marketing-ul, pe baza cercetărilor existente și a propriilor analize.

Cum va evolua email-ul în urmatorii ani?

Conform unei cercetări eConsultancy, rezultă că 74% din respondeți cred că email-ul va rămâne în continuare unul dintre cele bune canale pentru obținerea de ROI, 84% cred că email-ul va fi integrat complet cu alte canale de marketing, iar 76% din ei cred că toate mesajele trimise vor fi complet personalizate.

email_in_five_years

Conform unei cercetări efectuate de Litmus, email-ul este canalul de comunicare cu cea mai fezabilă dezvoltare pe viitor, 70% din cei 1225 de respondenți considerând că acesta va exista în continuare peste 10 ani.

Canale_comunicare_existente_peste_10ani

Tendințele anului 2020

Date „cross-channel” și „machine learning”

Ascensiunea „uneltelor online” precum Google Customer Match și Facebook Custom Audiences va face posibilă țintirea consumatorilor pe diferite canale de comunicare, ceea ce va ajuta să conturăm o imagine tot mai detaliată asupra profilului acestora și va duce eliminarea profilelor incomplete.

Algoritmii de profilare care învață singuri (Machine learning) vor folosi informațiile suplimentar obținute și vor optimiza permanent modelele statistice incorporate „cross-channel”, ceea ce va permite să trimitem conținut potrivit intereselor consumatorului, în timp ce email-ul va ajuta la realizarea unei comunicări personalizate „unu la unu”.

Un nou nivel de personalizare

Personalizarea mesajelor va atinge un nivel semnificativ, va fi adaptivă și predictivă prin combinarea de informații active, pasive și situaționale ale consumatorilor, fapt ce va conduce la generarea de experiențe relevante și pozitive.

Contextul va modela experiența consumatorilor

Clienții de email ar putea evolua până la un punct în care vor putea procesa informațile și le vor afișa în funcție de contextul în care se află consumatorul, față de simpla listare a mesajelor în Inbox, cum se întâmplă în prezent. Spre exemplu, în situația în care un consumator s-ar afla la cumpărături, clientul lui de email, urmând informații comportamentale deja salvate și date legate de geolocație, ar putea să urce în topul Inbox-ului cu o ofertă de la magazinul lângă care se află consumatorul în acel moment, în timp real și fără intervenția consumatorului.

Impactul generației „Millenials”

Profilul consumatorilor obișnuiți cu o comunicare „real time” va forța schimbarea modului în care funcționează email-ul. Mesajele vor fi scurte, vor avea un „call to action” (îndemn) și valoare imediata. În schimb, formatele mesajelor cu multă informație vor fi ușor eliminate.

„Internet of things”

E-mail-ul va reprezenta o pârghie în cadrul conceptului „Internet of things” fiind folosit pentru a le livra consumatorilor mesajul potrivit la momentul potrivit, pe baza informațiilor captate cu ajutorul diverselor dispozitive pe care aceștia le folosesc.

Automatizări bazate pe inteligența artificială

Automatizările vor migra de la sistemele actuale cu mesaje statice, trimise pe baza unui flux de interactivitate, către secvențe de automatizări bazate pe paradigme noi, obținute prin modelarea profilurilor consumatorilor și a principiilor de cumpărare. „AI” (inteligența artificială) va fi folosită pentru generarea de subiecte puternic personalizate și conținut dinamic.

Integrarea platformelor de email

Furnizorii de email marketing vor orienta dezvoltarea aplicațiilor către soluții interconectabile cu alte soluții pentru oferirea de support cross-channel. Astfel, email-ul se va poziționa ca un canal-suport ce contribuie la succesul altor canale; el va fi folosit în paralel ca un canal dedicat de comunicare datorită ROI-ului important pe care îl generează.

Conținut de calitate

Conținutul relevant va continua și în viitor să fie un factor important pentru crearea de „engagement” și acțiune.

Mesaje cu interactivitate crescută

Odată cu evoluția tehnologiei, acceptarea universală a standardelor noi, așa cum este HTML5 acum, și renunțarea consumatorilor la aplicații ce nu suportă astfel de tehnologii, precum Outlook, va crește nivelul de interactivitate al emailurilor (emailuri kinetice).

Dezvoltarea interactivității va permite creșterea nivelului de acțiune al consumatorului și va genera o experiență similară utilizarii unei aplicații, nu doar citirea unui simplu mesaj. Spre exemplu, consumatorii vor putea vizualiza produsul așa cum o fac pe website și îl vor putea comanda fără să părăseasca Inbox-ul.

Reglementări mai stricte

Pe măsură ce vor fi colectate din ce în ce mai multe date despre consumatori, vor fi necesare reglemetări suplimentare în privința administrării informațiilor cu caracter personal și a comunicării cu destinatarii. Autentificarea domeniilor de expeditor va fi o condiție obligatorie pentru livrarea email-urilor în Inbox, iar adoptarea DMARC va duce semnificativ la diminuarea atacurilor de tip „phishing”.

Utilizatorii vor avea un control mai mare asupra canalelor de comunicare și targetare, fiind foarte posibil ca pe viitor să existe posibilitatea abonării/dezabonării nu numai de la canalele propriu-zise prin care se trimit mesaje, ci și de la aplicațiile care se ocupă de targetare / localizare / profilare.

 

Comunicarea eficientă va fi întotdeauna aceea care reușește să genereze experiențe pozitive și memorabile, orientate perfect spre profilul consumatorului. Rămâne să vedem cum vor folosi oamenii de marketing noile tehnologii pentru a construi aceste experiențe.

 

#bigdata #email #marketing #Conectoo #millenials #cross-channel

Vladimir Vasiliu

Scris de Vladimir Vasiliu Product Manager Conectoo. Pe blogul Conectoo gasesti resurse utile care te ajuta la optimizarea activitatii tale de email marketing. Afla totul despre cum poti creste vanzarile tale prin newsletter. Aboneaza-te la newsletter pentru a primi ultimele noastre articole pe email.

O părere despre “Evoluția și tendințele în email marketing în următorii 5 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.