Ne cititi au ba ?

Intre multe chestiuni dubioase care se intampla in privinta tehnicilor de newslettering sau direct mailing de la noi sau aiurea, o intamplare diferita mi-a atras atentia.

De mai multi ani sunt abonat la ejobs, cel important sit de recrutare online de la noi, care nu mai are nevoie de alte prezentari. Nu mi-am mai cautat un job de ani buni, dar pe de o parte mai verificam cerintele de pe piata fortei de munca din IT, iar pe de alta parte lucram impreuna la unele proiecte si vroiam sa vad daca inserturile in newsletter apar cum trebuie.

Mailul de care pomenesc era insa neobisnuit: deoarece de 6 luni nu mai deschisesem nici un newsletter al ejobs, mi se cerea confirmarea pentru trimiterea in continuare a newsletterului. De curozitate, nu mi-am dat confirmarea si, surpriza!, de a doua zi newsletterul lor nu a mai aparut in inboxul meu.

O astfel de practica de curatare a listei de abonati de catre cei ce nu iti mai citesc mailurile optimizeaza costurile procesului de trimitere si creste valoarea respectivei liste de abonati. Merita salutat modul profesionist in care cei de la ejobs inteleg sa isi trateze abonatii, o astfel de buna-practica regasindu-se destul de rar in acest moment intre procedurile celor mai mari expeditori de emailuri de la noi.

Undeva pe parcurs, am spus Start !

Prinsi in planuri, in teste si TODO-uri cu dezvoltari viitoare, am lansat pe 13 Septembrie Conectoo. Sper ca 13-le ala sa ne fie cu noroc.

Formula corecta este intr-adevar ca „am lansat Conectoo”. Ne dorim sa inovam mereu si sa includem cat mai multe functionalitati si servicii ce va vor ajuta sa comunicati eficient cu abonatii newsletterelor voastre. Conectoo nu va fi niciodata terminat.

Multumita YM-ului, Filip Lepus si Marius Pahomi au scris inaintea noastra despre Conectoo. Multumim pentru sugestii si aprecieri, vom incerca sa le depasim asteptarile.

PS: Cred ca ar fi o idee buna sa organizam un concurs despre cum sa traducem „newsletter” intr-un singur cuvant. Este prea lung, prea complicat de scris, si mai e si un englezism.

Episodul 2: Cui i-ati trimis mailul ?

Primesc zilele trecute un email dragut pe adresa de Yahoo din partea firmei Romscot Consult SRL, ce cuprindea o scurta informare despre serviciile firmei. La sfarsit , un disclaimer corect si decent :

Acesta este un mesaj publicitar. Aţi primit acest e-mail dintr-unul din urmatoarele motive: ati solicitat primirea ofertei noastre, …. scuze daca acest mesaj a ajuns din greseala la dumneavoatra. Daca doriti sa nu mai fiti contactat de noi pe viitor, va rugam sa trimiteti un email aici.

Ok, deci oamenii au trimis o informatie punctuala si gata.

Dar nu am scapat cu atat. In inboxul de la stagiipebune.ro vin in zilele urmatoare 2 alte mesaje identice. Problema este ca mesajele de la stagiipebune.ro le citesc din Mozilla Thunderbird, si gestionez simultan mai multe adrese. Iar mailul are la To: adresa list@romhost.ro .

Si aici intervine problema: ca sa ma dezabonez trebuie sa trimit un email de pe adresa la care am fost abonat. Si intreb si eu: cui i-ati trimis emailul ? Ce trebuie sa fac ca sa ma dezabonez, sa trimit reply-uri de la toate emailurile pe care le gestionez ?

Nu cred ca cei de la Romscot au vrut sa trimita spam, ci doar o informare punctuala despre oferta lor comerciala. Insa atunci cand dezabonarea nu este trimisa pusa intr-o forma usor de realizat, o actiune normala de marketing poate fi interpretata ca spam, iar prejudiciile de imagine se rasfrang in primul rand asupra celui ce trimite emailul.

Asta este motivul pentru care orice email trimis de Conectoo va avea automat adaugat automat un link de dezabonare prin dubla-optiune (reconfirmare prin emailul propriu).

Ayo – Help is coming

Catre inceput

Am inceput sa dezvoltam Conectoo in mai. Aveam deja o versiune initiala, si speram ca in maxim 2 luni sa o aducem la nivelul unei aplicatii utilizabile pe web, de catre oricine.

Si probabil am fi reusit, daca nu am fi ridicat de fiecare data stacheta. Am optimizat parsarea, am eficientizat trimiterea si procesarea datelor, am schimbat in totalitate interfata. Sunt sigur ca fiecare zi in plus de munca va fi apreciata de cei pe care ii vom asista in trimiterea newsletterelor. Am facut toate eforturile posibile pentru a face din Conectoo un serviciu web destinat profesionistilor.

Inca putin si suntem la inceput.